VIDEO Proconsul canta in numele Domnului

"Trupa revine cu un nou album, „Sens unic“, care va fi lansat cu ocazia concertului aniversar de 10 ani, din 28 noiembrie. La zece ani de la debut, artiştii sărbătoresc alături de fani, într-un concert „de calitate“. Ei nu uită însă să-i mulţu­mească lui Dumnezeu şi o fac prin noul single, „Sunt al Tău“.

În concertul de la Sala Palatului, trupa îi va avea ca invitaţi pe Dida Drăgan şi pe Marcel Pavel, care a colaborat cu Proconsul şi la piesa „Poţi schimba“, de pe noul album.

Membrii trupei promit un show de calitate, în care vor interpreta piese noi, dar şi hituri ca „Cerul“ şi „Mi-ai luat inima“.
„Va fi un concert un pic altfel, pentru că foarte mulţi artişti străini au venit în România cu producţii spectaculoase, iar publicul s-a obişnuit cu lucruri de calitate. Asta vom încerca şi noi să facem“, a precizat chitaristul Proconsul,
Dragoş Dincă.

Noul album include atât balade, cât şi melodii ritmate, în care se regăsesc influenţe ale muzicii anilor ’80. Primul single promovat, „Sunt al Tău“, este, după cum a mărturisit Bodo, „o melodie prin care noi îi mulţumim Domnului pentru viaţa noastră, pentru ceea ce am devenit şi pentru faptul că ne-a adus foarte multe bucurii în cei zece ani de când suntem împreună“.

Zece ani de carieră, cu bune şi rele

Pentru Proconsul, cei zece ani de carieră au însemnat concerte, albume, trofee şi hituri, dar lucrurile nu au mers întotdeauna ca pe roate. „Piaţa muzicală din România e destul de dezorganizată, iar una dintre principalele probleme de care ne-am lovit e lipsa de susţinere din partea radiourilor comerciale, care continuă să promoveze piese «uşurele»“, a spus Dragoş Dincă.

Bodo, solistul formaţiei, crede că Proconsul a asistat la mai multe schimbări care au afectat muzica românească şi, implicit, trupa.

„Când ne-am apucat noi de muzică, în 1999, era o perioadă propice genului nostru, pop-rock. După aceea a urmat o perioadă în care curentele dance şi house au deţinut supremaţia şi ne-au dat pe noi la o parte. N-avem nimic cu Moga, dar n-o să înţelegem niciodată cum o muzică atât de facilă şi uşor de executat a fost promovată mult în detrimentul altor genuri“, a completat Bodo. Robert Anghelescu, clăparul formaţiei, crede însă că lucrurile „încep să se cearnă“. „Deşi nu suntem promovaţi, noi am rămas pe piaţă, pentru că avem un mesaj puternic. Lumea a început să se plictisească de această promovare şi difuzare agresivă a nonvalorilor“, a declarat artistul.

Totodată, solistul formaţiei crede că Proconsul a rezistat zece ani pe piaţa muzicală datorită faptului că interacţionează cu publicul şi cântă numai live. „Diferenţa între noi şi alţii se face la concerte. Acolo n-ai cum să minţi publicul“, a mai spus Bodo.

Trupa Proconsul a devenit cunoscută în 1999, când a lansat maxi-single-ul de debut „De la ruşi“. În 2000, formaţia a câştigat premiul al treilea la festivalul de la Mamaia, secţiunea Creaţie, cu piesa „Cerul“.

Printre albumele lansate până în prezent se numără „Tatuaj“, „Mi-ai luat inima“ şi „10 Poveşti“. Formaţia a câştigat Marele trofeu al Festivalului Cerbul de Aur, în 2001.

Invitat special

Dida Drăgan, care va susţine un moment special în cadrul concertului aniversar Proconsul, spune că se simte onorată de această colaborare. „Rar mi-a fost dat să văd în România o formaţie atât de serioasă. Sunt onorată să cânt alături de Proconsul, mai ales că Bodo are o voce de excepţie“, a spus Dida Drăgan.

N-avem nimic cu Moga, dar n-o să înţelegem niciodată cum o muzică atât de facilă şi uşor de executat a fost promovată mult în detrimentul altor genuri.
Bodo
solist Proconsul
Sursa: adevarul.ro

Stiri asemanatoare:

    Actorul şi muzicianul american Johnny Depp va cânta la chitară, live, alături de trupa sa preferată, Babybird, luna viitoare, cu ocazia relansării trupei britanice, relatează Straits Times. Johnny Depp, în vârstă de 46 de ani, va urca pe scenă cu prilejul concertului de revenire al trupei britanice, care va avea loc într-un local din Londra. Actorul,

    Formatiile Grimus si Proconsul vor canta in deschiderea concertului pe care Eros Ramazzotti il va sustine pe Stadionul Arcul de Triumf, informeaza casa de discuri Roton. Evenimentul va avea loc pe data de 10 iulie, cu incepere de la ora 20:00.

    Trupa americana Down (condusa de Phil Anselmo, fost membru al formatiei Pantera) va concerta duminica, 16 mai, in deschiderea concertului pe care trupa AC/DC il va sustine in Piata Constitutiei din Capitala, informeaza organizatorii. Dupa show-ul americanilor, vor urca pe scena cei de la Iris.

    Trupa Paraziţii a lansat videoclipul piesei “Arde”, care se regăseşte pe noul album al formaţiei, “Tot ce e bun tre’ să dispară”, potrivit Bestmusic.ro.

    Oana Sârbu (41 de ani) a lansat un album „Best Of“, care cuprinde 20 dintre cele mai bune piese ale sale. Artista mărturiseşte că este percepută ca o cântăreaţă a anilor ’90, că îi este greu să se reinventeze şi că încă mai poartă eticheta „Dana“ din „Liceenii“. „Adevărul“: Care este publicul dumneavoastră? Oana Sârbu: Eu încerc

    În decursul a 34 de ani de activitate muzicală, medicul a susţinut  30 de concerte şi a cântat în recital cu Mircea Baniciu şi cu Gheorghe Gheorghiu. A început să cânte în 1975, la liceu. „Am pus mâna pe o chitară şi am compus nişte piese”, ne declară cu umor Bogdan Stancov. Şi-a început cariera

    Fosta componentă a trupei Asia s-a apucat vrând nevrând de muzică de club, iar pentru noul album a colaborat cu un celebru DJ care o ajută să scoată hituri pe bandă rulantă.   “Eu aş fi vrut să mă axez pe un alt gen de muzică, dar la noi nu prea merge. Am

    Dupa concertele sustinute in 2003 si 2009, Yann Tiersen revine in Bucuresti pe 9 decembrie 2010, in clubul Silver Church, de la ora 21:00, informeaza ARTmania. Spectacolul face parte din turneul european de promovare a noului album, intitulat Dust Lane.​

    Trupa britanică Spice Girls s-ar putea reuni pentru a cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012, informează cotidianul „Daily Mirror“. Simon Fuller, managerul trupei, speră să reuşească să le reunească la timp pe Mel B, Victoria Beckham, Geri Halliwell, Mel C şi Emma Bunton, cele cinci componente ale formaţiei,

    Dupa concertul sustinut in 2008 pe stadionul Cotroceni din Capitala, legendara trupa britanica revine anul acesta in Romania, pe 15 august, in parcarea mall-ului Polus Center din Cluj-Napoca, in cadrul unui eveniment prezentat de clubul de fotbal CFR Cluj si organizat de Imagistica si Iconica. 

Lasa un comentariu

PREIA STIRI PE SITEUL TAU


Servicii profesionale de webdesign inregistrare domenii