Acum aproximativ trei ani în România a apărut un nou sport sau,
mai bine zis, o nouă formă a fitnessului, aşa-numitul spinning.
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul este nevoie de o
explicaţie. Astfel, spinningul este o activitate aerobică ce se
poate practica în grup sau singur, cu ajutorul unei biciclete
statice.Acesta se practică într-o sală de fitness în care se găsesc aliniate 20-30 de biciclete staţionare şi, foarte important, este obligatorie prezenţa unui instructor de specialitate. Pentru că, în esenţă, spinningul este ca o cursă de ciclism, desfăşurată în sală, iar ritmul îl stabileşte instructorul în funcţie de nivelul de pregătire al fiecăruia în parte.
Instructorul este obligatoriu
Alexandru Mocanu, instructor de spinning la sala "Big Gym" din Bucureşti, explică pentru ziarul Gândul ce înseamnă, în fapt, spinningul. "Nu ştiu când a apărut acest sport în România", spune Alexandru, "dar prima sală de spinning s-a deschis abia acum un an şi jumătate în Bucureşti, poate şi pentru că românii sunt reticenţi atunci când vine vorba să încerce lucruri noi".
Iar spinningul este un lucru nou deşi la prima vedere îţi lasă impresia că nu faci altceva decât să pedalezi într-o sală de fitness.
"În esenţă este ca şi cum ai face mountain bike, dar în sală. Este vorba despre traseul unui ciclist de performanţă în care ai urcuşuri, forţezi, apoi cobori, urci din nou, şi tot aşa. Diferă foarte mult poziţiile pe bicicletă, intensitatea şi ritmul de pedalare", explică Alexandru Mocanu, care mai spune că în acest program muzica ocupă un loc important.
"Muzica este şi ea importantă în condiţiile în care fiecare instructor îşi formează un program în funcţie de muzica pe care o pune în sală şi corelează tot ritmul de pedelare cu muzica. De obicei este o muzică ritmată, mai tare, pentru a alunga monotonia".
Ideal pentru cei care vor să slăbească repede Deşi este relativ nou în România spinningul a prins repede şi este popular atât printre femei, cât şi printre bărbaţi. "Este un sport preferat atât de femei, cât şi de bărbaţi fiind dedicat celor care îşi doresc să se menţină în formă sau să slăbească. "Este un sport preferat de cei care vor să slăbească sau să se menţină în formă pentru că spinningul te ajută să ajungi mai repede la greutatea dorită. În ceea ce priveşte programul, este important de ştiut că în funcţie de nivelul de pregătire noi avem clase de începători şi clase de avansaţi. Pentru avansaţi ora are 60 de minute, dar pentru cei care abia acum s-au apucat de spinning durează mai puţin, în jur de 40-45 de minute. Oricum, acesta este un sport în care experienţa instructorului contează foarte mult şi nu se poate practica de unul singur".
Din punct de vedere ar preţurilor, spinningul nu este deloc scump iar preţurile nu diferă de cele ale fitnessului clasic. Astfel, la "Big Gym" un abonament lunar cu intrări nelimitate pentru spinning este doar 120 de lei. Iar în aceşti bani beneficiezi şi de experienţa unui instructor specializat.
Sursa: gandul.info









