Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) îşi va asigura
parcul auto pentru anul viitor, prin poliţe RCA, alocând pentru
acest capitol o sumă estimată la 3,65 milioane lei. Parcul regiei
de transport cuprinde 305 de autovehicule, 1.304 autobuze, 548
tramvaie şi 302 troleibuze. Pentru parcul propriu de autovehicule,
Regia de transport anticipează că prima de asigurare se va ridica
la 361.690 lei, iar în cazul mijloacelor de transport în comun la
3,29 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei, respectiv 2,144
milioane de lei, fiind destinată autobuzelor. Ceea ce înseamnă, în
urma unei aproximări, că prima de asigurare RCA pentru un autobuz,
respectiv un troleibuz sau tramvai este de circa 1.526 de lei.
Adică tot atât cât valoarea RCA pe un an pentru două Loganuri cu
capacitate cilindrică de 1.600 cmc. Poliţa de asigurare se va
încheia pe o perioadă de 12 luni. Regia de transport a stabilit că ofertanţii vor depune o
garanţie de participare de 69.000 de lei. În cursul acestui an,
parcul de autovehicule şi de mijloace de transport în comun al RATB
a fost asigurat de Omniasig Vienna Insurance Group, valoarea primei
ridicându-se la 2,25 milioane de lei. Calculatorul pentru RCA
disponibil pe website-ul Omniasig nu a permis calculul primei de
răspundere auto obligatorie pentru capitolul "tramvaie, troleibuze
şi autobuze". În schimb, potrivit ofertei afişate pe website-ul
companiei Asirom, în 2009, RCA pentru tramvaie, troleibuze,
autobuze pentru transportul în comun este de 1.548 de lei. Este
vorba de tariful de prime al Asirom pentru acest an, pentru o
limita de răspundere de 300.000 euro pentru daune materiale şi 1,5
milioane de euro/persoană pentru vătămări corporale. Pentru 2010,
tariful RCA la aceeaşi categorie afişat de Asirom este de 2.088 de
lei. (L.V.)Sursa: gandul.info



