Mercedes, Audi şi BMW sunt primele trei mărci într-un top al
satisfacţiei realizat de www.auto.ro şi Daedalus
Millward Brown la sfârşitul anului trecut. Cercetarea s-a adresat
şoferilor care au maşină personală sau de serviciu şi a avut ca
scop determinarea satisfacţiei acestora faţă de autoturismul condus
şi faţă de service-ul la care merg pentru reparaţii.Mercedes, Audi şi BMW conduc atât în topul satisfacţiei cât şi în cel al recomandărilor şi al afinităţii, fiind urmare de Volskwagen şi Skoda, respectiv Opel şi Renault la recomandare şi Opel şi Ford la afinitate- adică ar cumpăra respectiva marcă a doua zi, dacă ar avea această oportunitate. Cele trei mărci nemţeşti eu ieşit fruntaşe şi la capitolul de fiabilitate, topul fiind completat de Ford şi Opel. Când vine vorba de satisfacţia faţă de consumul de combustibil, Skoda, Peugeot, Volskwagen, Opel şi Renault ocupă primele 5 poziţii la acest capitol. Interesant este că, deşi Dacia a fost cea mai vândută maşină în 2009, se află în a doua jumătate a clasamentului, semn că românii nu sunt aşa mulţumiţi de marca autohtonă care rămâne cea mai bună alegere doar din punct de vedere financiar.
Pe partea estetică, preferinţele românilor sunt dominate de Audi, Mercedes, BMW, Peugeot şi Fiat, care au fost declarate drept maşinile cu aspectul exterior cel mai plăcut.
Şoferii sub 24 de ani, cei mai agresivi
Atunci când au probleme cu maşina, puţin peste jumătate dintre români merg în service - 56%, restul împărţindu-se aproape egal între cei care se ocupă personal (20%) şi cei care apelează la o cunoştinţă sau un mecanic (24%). Principalele motive pentru care şoferii îşi duc maşina în service sunt revizia, ITP-ul sau schimbari minore de consumabile. În general, cei care şi-au dus maşina în service sunt mulţumiţi de serviciile prestate. Nivelul de satisfacţie este ceva mai ridicat când vine vorba de amabilitatea personalului şi calitatea lucrării efectuate, dar scade simţitor atunci când este evaluat preţul lucrării. Cercetarea şi-a propus să analizeze şi tipologia şoferilor, în funcţie de stilul de condus şi manevrele pe care le efectuează în trafic . Astfel, doar unul din zece şoferi se încadrează la capitolul condus sportiv- agresiv; 6 din 10 conduc mai degrabă normal dar profită de oportunităţile din trafic pentru a ajunge mai repede la destinaţie iar 3 şoferi din 10 conduc prudent, neriscând deloc în trafic. Bărbaţii tineri, cu vârsta de până în 24 ani, au mai degrabă un comportament sportiv în trafic, în timp ce femeile cu vârsta de peste 35 ani au tendinţa de a fi foarte prudente atunci când şofează.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 5450 de persoane care conduc un autoturism personal sau de firmă. Pentru calculul gradului de satisfacţie au fost luate în calcul 13 mărci de autoturisme care au întrunit un minim de 150 de utilizatori.
Sursa: gandul.info





