MApN: Trei militari români au fost răniţi, vineri, în Afganistan




Trei militari români au fost răniţi, vineri, în Afganistan, în urma atac cu rachetă, informează MApN. Potrivit sursei citate, cei trei militari din Elementul Naţional de Sprijin (NSE) dislocat în Kandahar, Afganistan, au fost răniţi în jurul orei 15.30, ora României, în urma unui atac cu rachetă.

Sergentul major Cristian Mostoc şi sergenţii Marian Muscăloiu şi Marius Bertoni Taifas au suferit răni în urma suflului exploziei.

Militarilor li s-au acordat primele îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spitalul militar din Baza Kandahar pentru tratament de specialitate. Din datele preliminare reiese că starea lor este stabilă, precizează MApN.

Elementul Naţional de Sprijin, format din 33 de militari, şi-a început misiunea în Afganistan în luna octombrie. În prezent, Armata României are dislocaţi în Afganistan aproximativ 1050 de militari, care acţionează, preponderent, în provinciile Zabul şi Kandahar.

Mediafax

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:

    Ministerul Apărării a anunţat că doi militari români aflaţi în baza militară din Kandahar, Afganistan, au fost răniţi uşor, ieri, în urma unui atac cu rachetă. Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Ministerul Apărării, plutonierii-majori Sergiu Hulpoi şi Mihai Păduraru au fost transportaţi la Spitalul Militar din Baza Kandahar, unde au primit primele îngrijiri medicale, iar după investigaţiile preliminare s-a stabilit că starea lor

    Cei doi militari făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan. “Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la

    Un militar român a murit, marţi, în Afganistan, iar un altul a fost rănit, după ce vehiculul blindat în care se aflau a trecut peste o mină artizanală care a explodat, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Sergentul major Florin Bădiceanu a murit în timpul unei misiuni în Afganistan, din cauza exploziei unei mine artizanale, iar fruntaşul Marian Zamfir a fost rănit,

    Trei dintre militarii răniți în misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak au fost avansaţi în grad şi au primit copii ale sabiei lui Alexandu Ioan Cuza și medalii. Fruntaşii (r) Daniel Porumb şi Ionuţ Butoi şi sergentul Marius-Bertoni Taifas au fost vizitați, miercuri, la Spitalul Militar Central “dr. Carol Davila” de primul-ministru Emil Boc, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel

    Până acum, 271 de militari străini au fost ucişi în cursul anului 2010 în Afganistan, conform unui bilanţ stabilit de site-ul icasualties.org. Militarii ucişi vineri fac parte din Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan, ale cărei efective vor fi suplimentate până la nivelul de 150.000 de militari în august, informează Mediafax.

    Sublocotenentul post-mortem Valerică Leu, căzut la datorie în Afganistan, va fi repatriat vineri, cu o aeronavă militară, pe aeroportul miliar Otopeni, la eveniment urmând să fie prezentat decretul preşedintelui de conferire a Ordinului Naţional Steaua României în grad de cavaler, potrivit MApN.

    Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea MApN prin CSA "Steaua", a fost de la darea în folosinţă în 1974 gazda clubului Steaua Bucureşti şi a echipei sale de fotbal, precizează MApN, adăugând că Steaua este un simbol al Armatei şi românilor care iubesc fotbalul.

    Un soldat canadian a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi miercuri în Afganistan, în explozia unei bombe artizanale la trecerea vehiculului lor blindat, ridicând la 132 numărul de militari canadieni morţi în această ţară începând din 2002, a anunţat armata, transmit Reuters şi AFP. Explozia a avut loc la începutul zilei în districtul

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari, sublocotenenţilor Dan Ciubotaru şi Paul Caracudă, care şi-au pierdut viaţa miercuri în Afganistan.

    Doi militari din Batalionul 33 Manevra au murit miercuri in Afganistan. Sergentul major Dan Ciobotaru si caporalul Paul Caracuda executau o misiune de lupta pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE in care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, actionat de la distanta,

Lasa un comentariu

PREIA STIRI PE SITEUL TAU


Servicii profesionale de webdesign inregistrare domenii