CSA: Prima medie pe segmentul RCA a crescut cu 15% in primele noua luni

"Valoarea medie a unei daune pe segmentul de răspundere civilă auto (RCA) a crescut cu aproximativ 15% în primele nouă luni ale acestui an, iar până la sfârşitul acestui an nu se întrevăd alte majorări, potrivit reprezenţilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), citaţi de NewsIn.

„Cred că rata daunei pe RCA nu i-a speriat pe asigurători şi au avut rezerve suficiente pentru a practica tarife mai corecte‟, crede Angela Toncescu, preşedintele CSA. În primele nouă luni din acest an, pe segmentul de răspundere civilă auto (RCA), asigurătorii au înregistrat prime brute subscrise de 1,576 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de acelaşi interval din 2008.
Asigurătorii au plătit peste 253.000 de daune, iar valoarea medie a unei daune plătite a fost de 4.356 lei. Rezervele de daună avizate s-au ridicat la 834,86 milioane de lei în primele nouă luni, în creştere cu 22%.

Şoferii cu accidente la activ vor plăti şi cu 200% mai mult pentru o poliţă RCA Un şofer care nu a avut niciun accident poate primi un bonus de 10% în primul an, reducerea urmând să ajungă până la 50% din preţul poliţei în şapte ani, dacă nu a înregistrat niciun eveniment. Astfel, aceste bonusuri vor fi accordate din 2010 când asiguratorii vor aplica sistemul bonus/malus pentru poliţele de răspundere civilă auto (RCA). „În cazul în care un şofer a înregistrat un eveniment, tariful RCA creşte cu 45% în primul an şi se poate majora până 200% în cazul celor ce produc mai multe evenimente‟, explică Angela Toncescu, preşedintele CSA.

Potrivit preşedintelui CSA, sistemul îi va avantaja pe cei 90% dintre şoferii care încheie asigurare RCA şi nu sunt implicaţi în niciun accident.

Bonus/malus este sistemul prin care asiguratul sau utilizatorul se încadrează într-una din clasele de bonus - ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare - sau într-una din clasele de malus, care conduce la majorarea primei de asigurare, în funcţie de istoricul de accidente.
Sursa: adevarul.ro

Stiri asemanatoare:

    Poliţele auto obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) vor fi emise, începând cu 1 ianuarie 2010, numai în sistem electronic. „Considerăm că măsura va conduce la diminuarea erorilor umane de completare a poliţelor RCA şi, implicit, la creşterea acurateţei bazei de date“, a declarat ieri Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Toncescu

    Între 5 şi 10% dintre posesorii de automobile care au cumpărat RCA în acest an nu au primit bonus, din cauza accidentelor provocate anterior Companiile de asigurări au pierdut anul trecut 300 milioane de euro din cauza poliţelor de răspundere civilă auto (RCA), în condiţiile în care, cu un an înainte, se plătiseră despăgubiri de circa 1,5 miliarde euro pentru poliţele

    Numărul reclamaţiilor primite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor s-a triplat în 2009 faţă de anul precedent Mulţi dintre românii care şi-au lovit maşinile şi au ajuns în service-uri s-au lovit de probleme din cauza conflictelor dintre companiile de asigurări şi centrele de reparaţii auto. Unele companii de asigurări contestă facturile emise de service-uri iar şoferii rămân săptămâni întregi cu maşinile blocate

    Profitând de procedura constatării amiabile a accidentelor, şoferii se înţeleg între ei pentru a-şi repara maşinile pe banii asiguratorilor Interpretând prevederile legale în folosul lor şi căzând la mica înţelegere cu vreun vecin sau prieten, românii îşi repară pe banii asiguratorilor maşinile pe care le-au găsit lovite în faţa blocului, chiar dacă nu au acest drept. Aceste practici au apărut şi s-au

    Aproximativ 97% dintre proprietarii de maşini care au cumpărat o poliţă RCA în acest an au beneficiat de reduceri de 10% din partea companiilor de asigurări, odată cu introducerea sistemului de bonus-malus.

    * Parcul auto al RATB cuprinde peste 2.400 de unităţi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) îşi va asigura parcul auto pentru anul viitor, prin poliţe RCA, alocând pentru acest capitol o sumă estimată la 3,65 milioane lei. Parcul regiei de transport cuprinde 305 de autovehicule, 1.304 autobuze, 548 tramvaie şi 302 troleibuze. Pentru parcul propriu de autovehicule, Regia de transport anticipează

    Conducătorii auto sunt indignaţi de această măsură în timp ce asigurătorii o consideră binevenită Vestea proastă este că preţul poliţelor RCA va fi calculat în funcţie de numărul de accidente şi daunele pe care şoferii le-au produs Conducătorii auto focşăneni implicaţi în accidente rutiere vor plăti mai scump pentru neatenţia lor. Vestea i-a nemulţumit profund mai

    Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) intenţionează să plătească 3,66 milioane lei (circa 852.000 euro), fără TVA, pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) în 2010 a parcului auto propriu şi a mijloacelor de transport în comun. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de atribuire este de 28 octombrie 2009, contractul urmând să fie încheiat pe

    “Sunt aşa-zise service-uri care au un ciocan şi trei chei şi pretind că pot repara şi Dacii, şi maşini Porsche”, spune preşedintele asociaţiei asiguratorilor Tot mai mulţi români implicaţi în accidente solicită, pe baza poliţei RCA a şoferului vinovat, despăgubiri pentru vătămări corporale, în afară de cele materiale. “Ne aşteptăm ca în intervalul 2005-2010 să cuantificăm o multiplicare a despăgubirilor generate de

    Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi-a asigurat autobuzele la Omniasig Vienna Insurance Group, pentru suma de 1,87 milioane de lei (445.000 de euro). Poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) este valabilă pentru anul 2010, a anunţat asigurătorul. Este vorba de 1.318 de autobuze care intră sub incidenţa acestei poliţe. În anunţul de participare la licitaţie, publicat de

Lasa un comentariu

PREIA STIRI PE SITEUL TAU


Servicii profesionale de webdesign inregistrare domenii