28 July 2010
Echipa Hajduk Split, adversara formaţiei Dinamo în Liga Europa, este susţinută de unii dintre cei mai violenţi suporteri din Europa, grupaţi în galeria Torcida Split, astfel că întâlnirea cu fanii "alb-roşii", care s-au "distins" şi ei prin agresivitate, se anunţă a fi foarte periculoasă.
28 July 2010
Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Mihai Stoichiţă, a fost sancţionat, miercuri, de Comisia de Disciplină a LPF, cu o etapă de suspendare şi cu o penalitate sportivă de 360 de lei, pentru că a fost eliminat de arbitrul Alexandru Deaconu la meciul cu Dinamo, din prima etapă a Ligii I.
28 July 2010
Aproximativ 200 de suporteri stelişti stăteau, miercuri, în jurul orei 13.00, la casele de bilete de la stadionul "Steaua", pentru a-şi procura tichete de acces la partida cu Universitatea Craiova, prima de pe teren propriu din acest sezon.
28 July 2010
Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există tratative pentru transferul fundaşului stânga Cristian Pulhac, dar a precizat că e posibil ca acesta să plece de la formaţia "alb-roşie" din returul campionatului.
28 July 2010
Credeati ca toti jucatorii din Brazilia stiu sa dribleze? Mai ganditi-va…
28 July 2010
200 de suporteri stelisti stateau, miercuri, in jurul orei 13.00, la casele de bilete de la stadionul "Steaua", pentru a-si procura tichete de acces la meciul cu Universitatea Craiova.
28 July 2010
Preşedintele FR Tenis, Ruxandra Dragomir, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că forul pe care îl conduce are soluţii pentru organizarea în altă parte a întâlnirii România - Ecuador din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis, în cazul în care meciul nu se va putea disputa la Zone Arena.
28 July 2010
Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că un rezultat egal, fără goluri marcate, în partida cu Hajduk Split, din prima manşă a turului III preliminar al Ligii Europa ar fi interesant, considerând că e foarte important ca echipa sa să nu primească gol.
28 July 2010
Selectionerul Frantei, Laurent Blanc, a declarat ca va demisiona daca nu se va califica la turneul final al Campionatului European din 2012, informeaza L'Equipe.
28 July 2010
Atacantul spaniol Raul Gonzalez Blanco, care nu şi-a mai prelungit înţelegerea cu echipa Real Madrid, a semnat, miercuri, un contract pe două sezoane cu formaţia Schalke 04, a anunţat clubul german.